X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Cererile pentru subvenții complementare în agricultură au început a fi primite

24 iul. 2023,, 12:53   Societate
2960 0

Astăzi se dă startul la depunerea cererilor pentru subvenții complementare în agricultură în sumă de pînă la 1,5 milioane de lei.

Despre aceasta a declarat într-un briefing de presă vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Potrivit oficialului, Guvernul va acorda subvenții complementare în agricultură în valoare de pînă la 1,5 mln de lei (75 de mii de euro) per beneficiar, or, Regulamentul care stabilește condițiile de oferire a suportului financiar a fost deja publicat în Monitorul Oficial.

În cazul asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații, subvențiile vor constitui maximum trei milioane de lei. „Astfel, în următorii cinci ani, statul va susține anual cel puțin trei mii de beneficiari, pentru care se vor aloca circa 13% din mijloacele fondului de subvenționare”, a spus Bolea, transmite Noi.md cu referire la moldpres.md

Plata complementară se va acorda pentru stimularea accesării creditelor investiționale, dezvoltarea agriculturii ecologice, defrișarea plantațiilor multianuale, promovarea utilizării sistemelor de irigare, servicii de consiliere și formare în agricultură.


Cererile de subvenționare se depun anual, în perioada 1 februarie-30 septembrie, de către solicitantul de subvenție sau de reprezentantul acestuia, în format electronic sau pe suport de hîrtie, la sediul subdiviziunii teritoriale a Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Prezentă la briefing, Diana Coşalîc, director adjunct al AIPA, a menţionat că în următoarea perioadă, specialiştii Agenţiei se vor deplasa în localităţile ţării unde vor susţine sesiuni de informare pentru a explica agricultorilor procedura, eligibilitatea şi modul de acordare a subvenţiilor complementare.

Regulamentul referitor la măsurile de subvenționare complementară a fost aprobat prin Hotărîre de Guvern, la 5 iulie curent.

0
0
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?