Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Parlamentul se întrunește în ședință

28 iul. 2022,, 07:35   Politică
2039 0

Deputații vor examina, la ședința în plen, propunerea Guvernului de a prelungi starea de urgență.

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat suplimentul la ordinea de zi a ședințelor plenare din data de 28 și 29 iulie.

Printre subiectele propuse suplimentar de comisiile permanente se numără proiectele de modificare a Legii culturii, Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, Legii cu privire la medicamentele de uz veterinar.

Pe agenda ultimelor ședințe plenare din sesiunea de primăvară 2022 mai figurează examinarea proiectului de lege privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, modificările la măsurile privind implementarea Programului ”Prima Casă”, proiectul care simplifică procedurile de racordare a instalațiilor de producere a energiei din surse regenerabile pentru consumatorii casnici și inițiativa legislativă care prevede acordarea unor facilități fiscale și vamale pentru cetățenii care revin cu traiul în Republica Moldova. Deputații vor mai dezbate proiectul noului Cod electoral, dar și Raportul Comisiei Electorale Centrale pentru anul 2021 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

Ședința Parlamentului va începe la ora 10:00.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?