X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4025

Batrîncea, despre summitul EPC: Dorim mai multă transparență

25 mai. 2023,, 12:45   Politică
2681 1

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) salută vizitele liderilor europeni la summitul Comunității Politice Europene din 1 iunie. Într-o conferință de presă, deputatul socialist Vlad Batrîncea a declarat că își dorește totuși mai multă transparență în acest sens.

„Beneficiarii finali a acestor vizite trebuie să fie cetățenii Republicii Moldova. Ei trebuie să știe foarte exact ce vor obține ei urmare a acestor acțiuni și activități. Evident, sîntem oameni civilizați și salutăm vizitele în Republica Moldova a oaspeților înalți, dorim mai multă transparență, în special în ceea ce ține de alocare și gestionarea acelor fonduri cu care vin partenerii din afara țării… La sigur, credem că ei nu vin să facă campanie preelectorală pentru doamna Maia Sandu”, a spus Batrîncea, transmite realitatea.

Republica Moldova este gazda Summitului Comunității Politice Europene, care se va desfășura la 1 iunie 2023, reunind, în premieră, 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni. Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău.

Comunitatea Politică Europeană este un for guvernamental paneuropean înființat anul trecut, servind drept platformă care întrunește liderii europeni cu scopul a discuta și a identifica soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.

17
1
0
0
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?