X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Cazul lui Filat, cap de afiş în presa internaţională

19 oct. 2015,, 11:45   Politică
6247 3
Как иностранные СМИ отреагировали на предварительный арест Филата на 30 суток
Foto: sputnik.md
Cazul lui Vlad Filat continuă să fie cap de afiş în presa internaţională.

Postul de televiziune Fox10 a scris aseară despre prelungirea arestului preventiv cu 30 de zile a fostului premier. Jurnaliştii au reamintit că Filat este acuzat de implicare în fraudele din sistemul bancar, care a adus daune de un miliard de euro ţării noastre.

WashingtonPost scrie că măsura preventivă a fost prelungită, fostul premier, Vlad Filat, fiind acuzat în dosarul miliardului furat de la trei bănci. Publicaţia a subliniat că infracţiunea a fost comisă înainte de alegerile din luna noiembrie a anului 2014.

Tot despre prelungirea arestului lui Filat au notat şi jurnaliştii de la Sputnik. Aceştia au reamintit că în timpul percheziţiilor de la domiciliul şi oficiul fostului premier au fost găsite probe privind săvârşirea infracţiunilor.

Postul de televiziune de peste Prut, Digi24 a redat cu amănunte evenimentul de la Chişinău. În cadrul unei intervenţii telefonice la acest post şi Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române a făcut comentarii referitor la acest caz.

Politologul a declarat că: "Dacă această arestare poate avea conotații politice, dincolo de aceste conotații nu va avea ca efect resetarea alianței de guvernare de la Chișinău, nici măcar anticipate, prin urmare Republica Moldova va rămâne cu o alianță de guvernare orientată proeuropean. Republica Moldova va trece testul arestării unui fost premier."

Jurnaliştii de la TASS au scris şi despre protestele care s-au desfăşurat în faţa judecătoriei, în timp ce magistraţii luau decizia privind prelungirea arestului preventiv a lui Filat. Ei au relatat despre cele două grupuri de manifestanţi: unul care îl susţinea pe premier şi celălalt care cerea condamnarea lui.

Iar agenţia UkrainianCrisis scrie că şedinţa de judecată privind prelungirea arestului a durat ore în şir. Jurnaliştii ucraineni au accentuat că aceasta s-a desfăşurat fără învinuit.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?