Dezamăgirea „Maidanului portocaliu”

Foto: directpress.ru

„Revoluţia portocalie” din Ucraina a fost sinonimul unei dezamăgiri totale. Cu zece ani în urmă, Kievul a fost cuprins de acţiuni de protest în masă. Însă deja peste un an ucrainenii şi-au amintit cu greu pentru ce au ieşit pe Maidan. Iar despre „liderii portocalii” acum nici nu se mai vorbeşte.

La 22 noiembrie 2004, în Ucraina a avut loc al doilea tur de scrutin prezidenţial. Adepţii lui Viktor Iuşcenko, care, potrivit datelor preliminare, a fost învins de Viktor Ianukovici, au ieşit în Piaţa Independenţei din centrul Kievului, cerând anularea rezultatelor alegerilor. Acţiunile de protest au durat două luni, în timpul cărora atenţia întregii lumi a fost concentrată spre Ucraina. În istorie, acele evenimente au fost numite „revoluţie portocalie”.

De fapt, protestele au fost dinainte planificate şi foarte bine organizate. A fost o revoluţie clasică, cu sponsori şi organizatori. Principalul obiectiv al Maidanului portocaliu, ca de altfel şi al Euromaidanului, care a început anul trecut, a fost comiterea unei lovituri de stat şi schimbarea puterii, consideră politologul Vladimir Kornilov din Doneţk. „Ceea ce s-a întâmplat atunci şi acum reprezintă o lovitură de stat neconstituţională şi venirea la putere a persoanelor care au organizat-o”.

„Protestele portocalii” de pe Maidan au dus la noi alegeri. Încălcând toate normele constituţionale, a fost organizat al treilea scrutin, ieşind învingător Viktor Iuşcenko. Postul de premier a fost ocupat de Iulia Timoşenko. Dar deja în primăvara anului 2005, între preşedinte şi premier au început conflicte. În septembrie, Timoşenko a fost demisă. Iar popularitatea lui Iuşcenko a început să scadă vertiginos. Liderii revoluţiei portocalii nu au justificat aşteptările celor care au protestat pe Maidan. În viaţa oamenilor nu s-au produs schimbări vizibile. După cum declară martorii acelor evenimente, noile autorităţi ucrainene nu au avut încă de la început voinţă politică pentru reforme, nici viziune strategică cum să le desfăşoare.

„Liderii portocalii” nu au justificat nici aşteptările sponsorilor lor străini. Mulţi politicieni, analişti şi politicieni americani nu au ascuns faptul că au fost dezamăgiţi de faptul că Iuşcenko şi Timoşenko nu au putut să se înţeleagă. De această lecţie s-a ţinut cont în timpul organizării noului Maidan. S-a decis să se mizeze pe politicieni ambiţioşi, nu pe mişcări naţionaliste. Acest lucru a dus deja la scindarea ţării şi începerea de acţiuni militare. Deja peste patru mii de ucraineni şi-au pierdut viaţa în acest conflict. Epoca revoluţiilor colorate nesângeroase s-a încheiat.