Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Investiţiile străine s-au redus dramatic în Moldova

10 oct. 2014,, 16:15   Economie
3723 3
Foto: obzormd.com
O reducere dramatică a investiţiilor străine s-a produs în Moldova – de la $700 milioane în anul 2008 la $200 milioane în 2013, în pofida retoricii prooccidentale a autorităţilor privind orientarea lor spre Uniunea Europeană. Constatarea a fost enunțată vineri, la masa rotundă "Aspectele economice ale integrării eurasiatice a Moldovei", de către Elena Gorelova, doctor în economie, vicedirector al Institutului de Cercetări Strategice, relatează agenţia "Infotag".

În opinia expertei, această tendinţă este condiţionată de riscurile globale, pe care investitorii străini le-au calculat. "Este vorba despre măsurile de salvgardare ale ţărilor Uniunii Vamale (UV), instituite pe etape împotriva Republicii Moldova în anii 2013-2014, la alcool, conserve şi produsele pomilegumicole. Prin urmare, aceste sectoare vor stagna din ce în ce mai mult. Al doilea risc global este aflarea republicii în prezent în patru zone de liber schimb (ZLS) concomitent", a opinat Gorelova.

Ea a amintit că Republica Moldova este membră a ZLS în cadrul CSI (11 ţări), UE (28 de ţări), cu Turcia, dar şi cu şase ţări din Balcani (CEFTA).

"În ultimul an, numărul partenerilor noştri economici a crescut de două ori, pînă la 45 de ţări. Economiile lor sînt mult mai bine dezvoltate decît cea moldovenească, deci, produsele sînt mai competitive. Există pericolul că după ce Republica Moldova îşi va deschide piaţa, industria ei, pur şi simplu, se va prăbuşi sub presiunea mărfurilor şi serviciilor care vor începe să vină în regim liber, concomitent din Uniunea Europeană şi din Turcia", a estimat economista.

Ea a atras atenţia la faptul că Acordul de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, semnat recent, prevede "treapta cea mai scăzută de interacţiune cu piaţa comunitară a Europei".

"Gradul de integrare a Moldovei cu UE este incomparabil cu nivelul de colaborare care i se oferă republicii în cadrul Spaţiului Vamal Eurasiatic. Dacă azi Occidentul, sub diverse forme, prin credite şi granturi, a oferit Republicii Moldova 2 miliarde de euro, atunci fondul anticriză al Uniunii Eurasiatice numără $80 miliarde şi o parte din aceşti bani funcţionează deja în cadrul diferitor proiecte în economiile similare ale fostelor republici ale URSS, comparabile cu Moldova, precum Armenia şi Kîrgîzstan", a menţionat Gorelova.

Capitalul privat din UE împreună cu investiţiile în producţiile scientointensive, a relevat experta, nu se grăbeşte deloc în Moldova. "Acest lucru are legătură cu aşteptările marilor actori, ce consecinţe vor avea riscurile de aflare a Republicii Moldova în mai multe planuri economice", a mai afirmat vicedirectorul Institutului de Cercetări Strategice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?