X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4019

În Moldova va fi facilitat accesul datelor privind adresele

22 dec. 2016,, 09:20   Economie
2917 3

În Republica Moldova va funcționa Registrul de stat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al adreselor. În acest sens, Guvernul a aprobat proiectul Legii cu privire la sistemul de adrese.

Crearea Registrului va permite simplificarea procesului de identificare și localizare a obiectelor adresabile și facilitarea accesului la informația privind adresele. Pentru finalizarea creării sistemului de adrese sînt necesare surse financiare în sumă de 2,3 milioane de lei, care vor fi alocate din bugetul de stat și bugetele autorităților locale, iar pentru menținerea ulterioară, anual vor fi necesari 500 de mii de lei.

Proiectul de lege vine să asigure uniformizarea procedurii de conferire a adresei şi delimitarea competenţelor autorităților participante în procesul de atribuire și modificare a adreselor. Astfel, documentul conține reglementări privind structura adresei, criteriile de numerotare a obiectelor adresabile, modalitatea de denumire a arterelor de circulație, precum și cerințele față de conținutul și amplasarea indicatoarelor stradale.
Proiectul urmează să fie expediat Parlamentului pentru examinare şi aprobare.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?