Despre aceasta a fost informat portalul Noi.md după ședința pe care a organizat-o astăzi, 29 septembrie, cu subalternii săi.
Oleg Tofilat a ținut să precizeze că, dacă cererea sa de demisie nu va fi aprobată, va discuta dur cu autoritățile pentru a-i ajuta la rezolvarea problemelor existente. Dacă va fi acceptată, el va pleca din funcție.
Oleg Tofilat nu a răspuns astăzi la apelul redacției Noi.md pentru a confirma această informație.
În ajun, Oleg Tofilat a declarat pentru Noi.md că nimeni nu a exercitat presiuni asupra sa, nu i-a cerut și nu i-a solicitat să demisioneze din funcție și că astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, își va anunța decizia personală.
De notat că anterior în rețea au apărut informații potrivit cărora Oleg Tofilat, directorul întreprinderii de stat "Calea Ferată din Moldova", ar fi fost presat de autorități să demisioneze. Surse informate din cadrul întreprinderii de stat "Calea Ferată din Moldova" susțin că lui Oleg Tofilat i-au fost acordate două săptămîni pentru a-și lua rămas bun, iar membrii echipei sale scriu deja cereri de demisie și chiar și-ar fi scos lucrurile personale din birouri.
Oleg Tofilat a scris anterior pe o rețea de socializare că, de fapt, problemele companiei pot fi rezolvate foarte ușor, dar instrumentele necesare le deține guvernul, nu el.
"Sarcina unui conducător responsabil este să accelereze procesele cît mai mult posibil. Iar cel mai dăunător lucru pentru toată lumea în situația actuală este încetineala", a subliniat directorul Întreprinderii de Stat "CFM".
Adăuga comentariu