Informația a fost confirmată de către un reprezentant al Aeroportului pentru telegraph.md
Potrivit persoanei responsabile de la AIC, pînă în prezent, au cerut caietul de sarcini și clarificări doar 7 solicitanți, dar nimeni nu a vizitat obiectivul pentru a vedea spațiile comerciale scoase la licitație. Termenul limită expiră luni, 25 martie 2025, ora 17:00.
În spațiul public, mai multe persoane au subliniat că în cazul licitației de la Aeroportul Internațional Chișinău ar putea exista interese ascunse, inclusiv fapte de corupție. Atragerea companiei Lagardere ar fi fost gestionată, anume de către Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii, au declarat unele persoane publice. O scrisoare de intenție a companiei franceze „Lagardere”, firma care potrivit unor zvonuri urma să cîștige prima licitație lansată de Agenția Proprietății Publice (APP) și Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), trimisă în aprilie 2023 Guvernului Republicii Moldova, a apărut în spațiul public. Potrivit documentului, companie ar fi purtat discuții de mai mult timp cu factorii de decizie de la Chișinău și vorbește exact despre intenția sa de a intra în posesia spațiilor comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău.ZdG a constatat că, în noiembrie 2023, la Chișinău a fost înregistrată o societate cu răspundere limitată – S.R.L. LAGARDERE TRAVEL RETAIL, a cărei fondator este Lagardere Travel Retail Sas.
"Concluziile preliminare arată că acest proces a fost sabotat, inclusiv din interior, și avem obligația să anulăm licitația și să inițiem o procedură nouă în termeni cît mai restrînși", a anunțat atunci Spînu.
Astăzi, 22 martie, Aeroportul Internațional Chișinău a publicat un nou îndemn de înregistrarea la licitație.
Adăuga comentariu