X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

"Energocom" informează că a procurat gaze pentru stocare

11 ian. 2023,, 17:19   Economie
2260 0

SA Energocom informează că a procurat gaze pentru stocare, valorificînd împrumutul de 300 de milioane de euro acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Prețul mediu ponderat de achiziție a constituit 91,4 EUR/MWh. Totodată, compania informează că în acest preț nu sînt incluse cheltuielile de transport și depozitare.

Potrivit SA Energocom prima tranșă, de 100 de milioane de euro, în cadrul realizării Proiectului „Securitatea furnizării gazelor naturale”, a fost utilizată în perioada 17 octombrie – 2 noiembrie, pentru diversificarea surselor de achiziție a gazelor naturale.

Tranșa a doua, de 200 de milioane de euro, a fost destinată achiziției gazelor naturale pentru situații de urgență, ultima achiziție fiind desfășurată pe 10 ianuarie.

Ambele tranșe au fost utilizate pentru crearea stocurilor strategice de gaz, inexistente pînă în toamna anului trecut, menționează SA Energocom.


Prețul mediu ponderat de achiziție a constituit 91,4 EUR/MWh. În acest preț nu sunt incluse cheltuielile de transport și depozitare.

„Volumul de gaze naturale procurat este suficient pentru ca Republica Moldova, malul drept al rîului Nistru, să treacă de sezonul de iarnă. O parte din gazele naturale achiziționate din contul împrumutului respectiv au fost vîndute SA Moldovagaz în luna decembrie și sunt vîndute în luna ianuarie”, se arată în comunicatul SA Energocom.

Pentru realizarea proiectului menţionat au fost organizate, conform regulilor BERD, peste 100 de runde de licitație, cu participarea observatorilor din partea instituțiilor de drept, a reprezentanților autorităților centrale, precum și ai societății civile.

În cadrul licitațiilor au parvenit oferte de livrare a gazelor în diferite puncte de intrare, inclusiv în punctul de intrare Iași-Ungheni, fiind astfel utilizat gazoductul Iaşi-Chişinău, potrivit SA Energocom.

„Acest proiect ne-a ajutat să devenim mai independenți energetic, diversificîndu-ne sursele de aprovizionare. Întreaga cantitate de gaze a fost procurată din surse și de la traderi din UE. De asemenea, pentru Republica Moldova, a fost utilă preluarea practicilor europene în domeniul achizițiilor”, a declarat Victor Bînzari, directorul interimar al SA Energocom.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?