Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4019

Cum va fi pusă în aplicare plata unică de echitate în cazul celor care aleg să iasă pe piața liberă

17 iun. 2023,, 17:00   Economie
4155 0

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a răspuns întrebărilor agenților economici care sînt puși în situația ca pînă la 1 iulie să aleagă pe care piață a gazelor vor să rămînă – pe piața liberă sau pe cea reglementată, conform dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale din 31 mai.

O ședință la acest subiect a fost organizată împreună cu asociațiile de antreprenori și Consiliul economic de pe lîngă primul-ministru, notează Noi.md cu referire la agora.

Potrivit datelor Moldovagaz, în ultimele luni, 86 de agenți economici au ales să schimbe furnizorul de gaze migrînd de la furnizorul de ultima opțiune, care are tarif reglementat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), la furnizori de pe piața liberă. O parte au plecat definitiv pe piața liberă, iar 54 de companii au cîte două contracte, fiind simultan pe ambele piețe. Prin decizia CSE, Guvernul a intervenit pentru a opri această migrație și a face anumite modificări în cadrul de reglementare.

Tariful reglementat de ANRE se stabilește, de regulă, anual, și include prețul mediu ponderat la gazele naturale, plus elemente de corecție, fie că acestea sînt negative sau pozitive. Chiar dacă este în vigoare din 2016, liberalizarea de facto a pieții s-a produs relativ recent, cînd alți furnizori au început a importa gaze la prețuri mai favorabile pe piața internațională.

Victor Parlicov a precizat că Guvernul salută liberalizarea pieții în conformitate cu legislația europeană, dar consideră că în procesul de liberalizare trebuie păstrată echitatea între consumatori. Astfel, devierile negative, care sînt bani neplătiți de consumatori pentru gazele procurate mai scump, urmează a fi achitate de toți.


„Pe piața liberă ajung consumatorii maturi, responsabili, capabili să-și asume toate riscurile, inclusiv cele de nefurnizare a gazelor, de echilibrare și altele. Cei care optează pentru ieșirea pe piața liberă trebuie să cunoască și să-și asume consecințele”, a declarat ministrul Energiei.

Directorul ANRE, Alexei Taran, a afirmat că dacă la sfîrșitul anului trecut nu s-ar fi acumulat circa 2,5 miliarde de lei devieri tarifare negative, prețurile din aceasta iarnă ar fi fost mai joase, iar acum ar coborî și mai mult. Totodată, devierile fac parte din metodologie de zeci de ani.

Moldovagaz urmează să remită tuturor agențiilor economici vizați de decizia CSE calculele plății unice de echitate. Companiile care vor alege să plece pe piața liberă vor trebui să o achite. Una din propuneri a fost ca această plată să se facă eșalonat, pînă la sfîrșitul anului, exact după logica recuperării devierilor tarifare prin preț reglementat.

P

1
0
0
0
20

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?