Ministra Sănătății, Ala Nemerenco le-a mulțumit pentru devotament tuturor celor care fac parte din serviciul de Asistență Medicală Urgentă (AMU) prespitalicească, înființat acum 20 de ani, și le-a adresat felicitări cu prilejul sărbătorii, notează Noi.md.
Mai mulți angajați ai serviciului AMU au primit astăzi și diplome din partea Ministerului Sănătății și a Guvernului, care le-au fost înmînate de Ala Nemerenco.
La eveniment, au fost inclusiv demonstrate pe manechine manevre de resuscitare cardio-respiratorie și alte tehnici de acordare a primului ajutor medical. De asemenea, cetățenii au avut posibilitatea să afle cum sînt recepționate solicitările din toată țara și transmise echipelor de asistență medicală urgentă.
Adăuga comentariu