Despre acest lucru a anunțat Sorin Stati, ex-director al companiei de stat Moldatsa, cel care a vorbit și acum o săptămînă despre aceste scheme, la emisiunea Politica Nataliei Morari de la TV8.
Stati a prezentat în cadrul emisiunii de aseară nota informativă depusă de către foștii și actualii angajați ai MAI, în care sînt prezentate informații și despre contrabandă cu mărfuri de la piața Kilometrul 7 din Odesa, Ucraina, schemă în care ar fi fost implicați inclusiv responsabili de la Serviciul Vamal.Responsabil de buna organizare și introducerea mărfii de contrabandă în țară era Gheorghe Cavcaliuc, care acționa împreună cu Maxim Ciubaciuc, adjunctul său, se mai arată în document.
În presupusele scheme despre care scriu persoanele care au depus această notă informativă apar nume noi, printre care: Maxim Ciubaciuc de la Inspectoratul Național de Investigații, Veaceslav Garștea, șef-adjunct al Poliției de Frontieră ș.a. Potrivit documentului, în schemă a fost implicat o perioadă și Dorin Purice, pe atunci șef al Poliției de Frontieră.
Amintim că, la ultima ședință a Consiliului Suprem de Securitate au fost create grupuri de lucru pentru investigarea acestor informații. De asemenea, potrivit lui Andrei Năstase, ministrul de Interne, informațiile sînt verificate și în cadrul unei cauze penale. Sorin State a confirmat că a fost audiat pe cazul dat.
Adăuga comentariu