De asemenea, piețele se vor închide, iar transportul public va fi sistat pentru 14 zile. Decizia luată astăzi de către Comisia Raională de Sănătate Publică a fost confirmată de către vicepreședintele Grosu Ghenadie, anunță unimedia.info
Totodată, se sistează și orice activitate comercială, cu excepția unor magazine alimentare și stații de alimentare cu combustibil, puncte de prestare a serviciilor de vulcanizare și reparații auto.
De asemenea, vor activa și magazinele de materiale de construcții cu respectarea regulilor pe timp de pandemie. Întrunirile în spații închise sînt interzise, iar în aer liber cu cel mult 50 persoane cu respectarea distanței sociale.
Restricțiile vor fi în vigoare pînă în ziua de 24 octombrie inclusiv.
Ieri din numărul total de 1062 de persoane, 19 au fost înregistrate în rîndul locuitorilor din Cimișlia, unde la moment sînt 176 de cazuri active. Pînă în prezent la Cimișlia, în total de la începutul pandemiei s-au infectat 525 de persoane, dintre care 330 s-au vindecat, iar 19 au fost răpuși, potrivit datelor Ministerului Sănătății.
Adăuga comentariu