Audierile vor începe vineri, 2 noiembrie. Decizia a fost luată astăzi, la ședința Comisiei de anchetă.
”Am înaintat o serie de demersuri autorităților și partidelor politice, solicitînd informația necesară. Informațiile primite oficial de la instituții, la această etapă, relevă o serie de aspecte importante pentru ancheta comisiei, de aceea am decis să invităm instituțiile pentru a discuta pe marginea informațiilor furnizate. De asemenea, urmează să fie audiați și reprezentanții organizațiilor vizate de legături cu Fundația «Open Dialog», în așa fel încît comisia de anchetă să aibă o imagine completă asupra situației și să poată elabora un raport cît mai complex și echilibrat, pe care să-l prezinte în plenul Parlamentului”, a menționat Președintele Comisiei de anchetă, Igor Vremea.La 4 octombrie curent, Legislativul a constituit Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de imixtiune a Fundației ”Dialog Deschis” și fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova și a finanțării unor partide politice. În ședința de săptămîna trecută, Parlamentul a extins cu 30 de zile termenul de prezentare a raportului Comisiei de anchetă.
Potrivit informațiilor publice, Ludmila Kozlowska a fost extrădată din Polonia și UE, fiind bănuită că ar colabora cu serviciile secrete rusești. Activista ucraineană a primit interdicție de intrare în cele 26 de țări europene din spațiul Schengen. Recent, Serviciul de Securitate din Ucraina a pornit o anchetă împotriva activistei pe motiv de violare a unității statale ucrainești și trădare de patrie. Fundația ”Open Dialog” a primit aviz negativ de la Organizația pentru securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
Adăuga comentariu