Acesta spune că părerile erau împărțite, iar cei care consideră că era inoportună organizarea lor pe timp de pandemiei „nu au decît să îi judece”. Declarațiile au fost făcute în această seară la emisiunea Puterea a 4-a de la N4, potrivit unimedia.info.
„Noi nu am amînat-o. Acum, puteți să ne judecați, opiniile sînt împărțite. Au fost din cei care au zis să fie transmisă online, dar și din cei care au spus că, oamenii știind că o să vină președinții, lumea oricum avea să vină, cel puțin în cazul militarilor, toți erau suta de procente vaccinați. Pro și contra, o să existe critici, noi o să le acceptăm ”, a declarat președintele Parlamentului.
Pe 27 august a fost organizată o paradă în PMAN. Autoritățile spuneau că toți militarii erau vaccinați, iar cei prezenți la ceremonie trebuie să respecte niște reguli stricte. Trei președinți de stat au fost invitați la Chișinău.
Adăuga comentariu