Curtea de Apel Chișinău a respins astăzi recursul apărătorilor privind eliberarea acestuia.
„În prezent, partea apărării face cunoștință cu materialele cauzei penale ca urmare a finisării urmăririi penale în privința numitului și a unui alt învinuit”, menționează Procuratura Anticorupție.
Autoritățile de la Kiev l-au declarat pe Vladimir Andronachi „persoană indezirabilă” și au decis expulzarea sa. Detalii în acest sens au fost oferite de șefa PA, Veronica Dragalin și procurorul Octavian Iachimovschi.
Vladimir Andronachi, fostul deputat PD, a fost reținut pe sensul de intrare în țară prin punctul de trecere a frontierei „Criva-Mamaliga”. În luna aprilie, pe numele fostului deputat PD Vladimir Andronachi a fost emis mandat de arestare preventivă în contumacie, pentru 30 de zile, vizat în dosarul penal „Metalferos”.
Anterior, Andronachi a declarat că este nevinovat, nu are vreo legătură cu frauda bancară, iar investigațiile procuraturii le-a calificat drept o „comandă politică”.
Vladimir Andronachi a fost dat în căutare de Interpol pentru a fi arestat și extrădat, a anunțat Inspectoratul General al Poliției. Potrivit unui comunicat emis de instituție, acesta „a devenit vizibil în baza de date a persoanelor căutate internațional a OIPC Interpol, acesta figurînd în căutare pe canalele Interpol cu scop de arest și extrădare”.
Adăuga comentariu