Mai exact, cei doi au pretins că au influență asupra persoanelor din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, astfel încît persoana solicitantă să intre în țară fără ca să fie înregistrată în baza de date relevantă. Motivul solicitării ținea de faptul că solicitantul era anunțat în căutare într-un dosar penal pentru escrocherie. Astfel, aceștia au primit suma de bani în două tranșe, pentru ca să-i asigure persoanei intrarea nedetectată în țară, iar luni, 6 decembrie au fost reținuți de oamenii legii.
După audierea acestora de către procurorii PCCOCS, oficiul Nord, bănuiții și-au recunoscut vinovăția și colaborează în vederea elucidării tuturor circumstanțelor. Cu referire la solicitant, în privința acestuia va fi pornită urmărirea penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.
Notă: Bănuiții sînt considerați nevinovați, potrivit legii, pînă la pronunțarea unei hotărîri judecătorești finale, urmare a trimiterii în judecată a dosarului penal de către procurori.
Adăuga comentariu