În jurul orei 02:00, pe direcția ieșire din Republica Moldova s-a prezentat un autoturism de model Seat Altea, la volanul căruia se afla un bărbat de 20 de ani, originar din raionul Cahul. Conducătorul auto s-a legitimat pentru autorizarea trecerii frontierei de stat ca cetățean al Romîniei.
În timp ce aștepta să-i fie restituite documentele de călătorie, au fost întreprinse verificări suplimentare asupra mijlocului de transport. În echipa mixtă de control, formată din polițiștii de frontieră și vameși, a fost parte și patrupedul Nero, care a și semnalat prezența țigărilor în mașină.
Ca urmare, în torpedo au fost depistate pachete cu țigări Ashima, care numărau 5.800 de țigarete. Conform prevederilor legale, ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării și continuă cercetările pentru elucidarea circumstanțelor. Făptașul va fi amendat contravențional, în conformitate cu art.287, alin.10 al CC al R. Moldova.
Adăuga comentariu