Delegaţia Republicii Moldova va fi condusă de secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tatiana Molcean, iar cea rusă de către secretarul de stat, Viceministrul Afacerilor Externe, Grigorii Karasin.
Potrivit agendei, părţile vor discuta mai multe subiecte actuale ale relaţiilor moldo-ruse, în special avansarea dialogului politic, aprofundarea cooperării în domeniul comercial-economic, social, interacţiunea în domeniul cultural-umanitar, etc.
La propunerea părții moldovenești, în cadrul discuţiilor vor fi puse în discuție şi subiectele problematice ale relațiilor bilaterale, printer care greutățile întîlnite la călătoriile în Federația Rusă de către oficialii moldoveni de rang înalt.
De asemenea, sînt planificate a fi abordate proiectele de acorduri interguvernamentale privind cooperarea în domeniul migrației forței de muncă și readmisiei, precum și programul de cooperare în sfera umanitară.
Adăuga comentariu