Aceasta a fost prezidată de către Secretarul general al Ministerului, Anatolie Topală, și a avut loc în incinta Casei Guvernului.
Activitatea Comisiei este o premieră pentru sistemul de învățămînt superior din țară, or, aceasta va decide asupra indicatorilor de performanță și ponderilor acestora, utilizați anual pentru asigurarea a 20% din finanțarea obținută de universitățile publice. Performanța universitară este un factor decisiv de alocare a resurselor financiare în sistemele educaționale europene, acest pilon urmînd să fie implementat și la noi în țară, începînd cu 01.01.2021.
Alocarea fondurilor pentru performanță universitară este parte a unui mecanism de finanțare mai complex, în formă de triadă, conform căruia 75% din resurse financiare pentru comanda de stat vor fi alocate instituției conform costului standard per student multiplicat la coeficienți de ajustare (în dependență de ciclu de studii, limbă de instruire sau grup de programe de studii), 20% vor susține excelența și performanța, iar 5% vor fi alocați în bază de proiecte strategice necesare pentru fortificarea bazei tehnico-materiale a fiecărei instituții în parte.
Echipa de experți atrasă în conceptualizarea mecanismului nou de finanțare universitară a prezentat, în cadrul ședinței, cele două Regulamente - „Regulamentul pentru constituirea și distribuirea finanțării compensatorii pentru instituțiile publice de învățămînt superior care activează în condiții de autonomie financiară” și „Regulamentul privind constituirea și distribuirea finanțării complementare pentru instituțiile publice de învățămînt superior, care activează în condiții de autonomie financiară, acestea fiind puse în discuție și definitivate”.
Menționăm că respectiva Comisie a fost constituită din reprezentanți ai fiecărei instituții de învățămînt superior cu autonomie financiară (14 universități) și ai ministerelor de resort care au în subordine universități.
Adăuga comentariu