„Pentru dispersarea un protest, conform legii (art. 21-22 din Legea cu privire la întruniri), sînt necesare:
a. încălcarea ordinii publice sau chemările la violență;b. nesubordonarea cerințelor administrației locale;
c. solicitarea repetată a administrației publice locale de dispersare benevolă și oferirea timpului rezonabil pentru aceasta;
d. refuzul organizatorilor protestului de dispersare benevolă;
e. solicitarea administrației locale pentru intervenția poliției.
Am dubii că aceste cerințe au fost respectate la dispersarea protestului de ieri (duminică, 16 octombrie n.r), iar prin încălcarea legii nu e posibil de edificat un stat bazat pe drept”, a scris Gribincea pe Facebook.
Luni, mai multe organizații pentru drepturile omului din Moldova, printre care Promo-LEX, Amnesty International, Ambasada Drepturilor Omului și Centrul de Politici și Reforme, au condamnat abuzurile poliției asupra protestatarilor și evacuarea forțată a corturilor din centrul Capitalei.
Potrivit unei scrisori comune, publicată pe pagina Promo-LEX, ridicarea corturilor de pe trotuarul din scuarul Parlamentului și din fața Președinției, precum și sistarea întrunirii, a fost disproporționată și abuzivă.
Adăuga comentariu