Potrivit poliţiştilor de frontieră români, pe direcţia localităţii de frontieră Podu Jijiei, comuna Golăieşti, a fost observat un automobil înmatriculat în România, ce se deplasa spre frontieră şi din care ulterior a coborît un bărbat. Cîteva minute mai tîrziu poliţiştii de frontieră au auzit un zgomot şi au observat cum drona a traversat frontiera din Republica Moldova în România. Ulterior, bărbatul a luat coletul, însă ghinion acesta a fost reţinut.
Pînă a fi încătuşat, poliţiştii de frontieră au tras două focuri de avertisment în plan vertical, deoarece bărbatul, cetăţean român, în vîrstă de 31 de ani, nu s-a supus somaţiilor poliţiştilor.În colet au fost descoperite cele 7.000 de ţigarete (350 de pachete), care au fost ridicate în vederea confiscării.
Bărbatul a declarat că a fost contactat de un moldovean, care i-a propus, ca în schimbul a 200 de lei, să preia ţigările din extravilanul localităţii Podu Jijiei şi ulterior să le transporte în municipiul Iaşi.
Cercetările pe acest caz continuă.
Adăuga comentariu