Foto: ipn.md |
Potrivit proiectului, judecătorul Curții Constituționale care a atins vîrsta de 50 de ani și are o vechime în muncă de cel puțin 20 de ani are dreptul la pensie pentru vechime în muncă în proporție de 55 la sută față de salariul lui mediu. De asemenea, pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani se vor adăuga 3% din salariu, dar în total nu mai mult de 80% față de salariul lui mediu.
Inițiativa prevede că după pensionare, judecătorul are dreptul să se angajeze și să primească și pensia, și salariul integral. În opinia autorilor, deputații Andrian Candu, Sergiu Sîrbu și Igor Vremea și Ștefan Creangă, această inițiativă va duce la asigurarea unei echități în obținerea garanțiilor sociale pentru magistrați CCM.
Reprezentanții opoziției parlamentare s-au arătat indignați de faptul că guvernarea aplică standarde duble, vorbind despre principiul echității în sistemul de penii, dar nu pentru toți.
„Ați venit cu reforma sistemului de pensii, care vorbeşte de echitate şi unitate, şi brusc veniţi cu acest proiect de lege. Ce e asta? Ce legătură are el cu echitatea?”, a întrebat deputatul comunist Oleg Reidman.
„Sîntem în așteptarea reformei pensiei, însă acest proiect vine în contradicție în primul rînd cu pensiile judecătorilor din instanțele de drept comun. De ce atunci Curtea a decis pentru ei într-un fel, iar pentru ceilalți în alt fel? Poate nu trebuie să ne grăbim ori vine validarea mandatului preşedintelui?”, a menționat deputatul PLDM Tudor Deliu.
Adăuga comentariu