La Concursul "Moldova Eco-Energetica", desfăşurat în Moldova al patrulea an consecutiv, au fost depuse 46 de proiecte.
Responsabili, din cadrul comisiei de concurs, au relatat pentru INFOTAG că proiectele au fost depuse pînă la 5 august, iar cîştigătorii vor fi anunţat la sfîrşitul anului 2016.
Scopul competiţiei este de a susţine cele mai bune iniţiative în producerea, transportul, distribuţia şi consumul eficient de energie din surse regenerabile, precum şi în dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, a inovaţiilor în domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice.
Concursul este organizat de Agenţia pentru Eficienţă Energetică, sub egida Ministerului Economiei, la iniţiativa şi în parteneriat cu Proiectul Energie şi Biomasă din Moldova.
În 2015 la concurs au fost depuse 76 de cereri de participare din partea persoanelor fizice şi juridice, iar 20 dintre aceştia au fost premiaţi la cîteva categorii. Astfel, cel mai bun proiect în domeniul energiei solare a fost declarat cel elaborat la Institutului Internaţional de Management IMI Nova (Chişinău), în domeniul energiei geotermale - proiectul "Fidesco" SRL, cel mai bun proiect în bioenergie a fost declarat - "Natur Bravo" (Floreşti), iar în domeniul eficienţei energetice în construcţii - "Stefancu-Com" (Chişinău).
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Adăuga comentariu