X 
Cutremure stiri: 506

Deputații au refuzat să constituie o comisie de anchetă în cazul Petrenco

10 mar. 2016,, 17:26   Politică
2953 1

Deputații au refuzat să constituie o comisie de anchetă în cazul Petrenco
Foto : noi.md

Propunerea socialiștilor privind constituirea Comisiei de anchetă pentru monitorizarea cazului grupului Petrenco a fost respinsă de majoritatea parlamentară. Deputații PD, PL și PLDM au argumentat că o asemenea inițiativă poate fi calificată drept ingerință în activitatea instanței de judecat[, notează NOI.md.

„Acesta cred că este un subiect depășit, de vreme ce membrii grupului Petrenco au fost transferați în arest la domiciliu. Ce să analizăm? Dacă li se încalcă drepturile în arestul preventiv la domiciliu? Ce ține de judecarea cazului, Parlamentul nu are niciun drept să se implice, să dea calificative dacă este un dosar politic sau nu”, a menționat deputatul democrat Sergiu Sîrbu.

Împotriva constituirii unei comisii de anchetă s-au pronunțat și deputații liberali. ”Cu atîta zel vorbiți despre deținuții politici, dar la manifestației de ieri, din față Ambasadei Rusiei, în susținerea pilotului ucrainean Nadejdei Savcenko nu ați fost”, i-a reproșat liberalul Roman Boțan deputatului socialist Vasile Bolee, care a prezentat inițiativa în plenul Parlamentului.

La rîndul, liberal-democrata Liliana Palihovici a propus crearea unei subcomisii în cadrul Comisiei parlamentare a drepturilor omului, argumentînd că problema condițiilor inumane de detenție este una sistemică, iar de pe urma acestei au de suferit mii de deținuți.

„Mi se pare discriminatoriu atunci cînd punem un nume mai presus și facem abstracție de multe alte persoane cărora li s-au încălcat drepturile în timpul detenției preventive. Cel mai bine ar fi ca o subcomisie să prezinte un raport mai amplu la acest subiect, iar Parlamentul să adopte măsuri concrete pentru soluționarea problemelor sistemice”, a explicat Palihovici.

Precizăm că fostul deputat comunist Grigore Petrenco și activiștii Mihail Amerberg şi Pavel Grigorciuc se află în arest preventiv din 6 septembrie 2015, fiind reținuți în timpul unui proteste în fața Procuraturii Generale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав