|
Foto: noi.md |
Parlamentul a început astăzi să examineze rezoluţia privind exprimarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Valeriu Streleţ. La începutul şedinţei, şeful Guvernului a prezentat raportul privind activitatea sa.
Raportul prezentat conţine date statistice despre situaţia din economie, domeniul social, sectorul financiar-bancar, inflaţie, şomaj, deficitul bugetului. Prim-ministrul a recunoscut că, din cauza situaţiei regionale complicate, în ţară a crescut nivelul şomajului, moneda naţională s-a depreciat, datoria externă s-a majorat. Premierul a relatat despre măsurile întreprinse de Guvern pentru îmbunătăţirea situaţiei social-economice.
Prim-ministrul a vorbit detaliat despre lupta cu corupţia şi situaţia din sectorul energetic, precum şi acuzaţiile la adresa sa din rezoluţia privind moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. A negat cu vehemenţă acuzaţiile de corupţie, precum şi de implicare în activitatea companiei „Caravita”, şi a prezentat o serie de cifre despre activitatea companiei „Bioprotect”, care a fost fondată de Streleţ cu 14 ani în urmă.
Valeriu Streleţ, de asemenea, s-a arătat nedumerit de acuzaţiile că, după arestul liderului PLDM, Vlad Filat, nu s-a ocupat de treburile Guvernului, şi a apărat interesele colegului de partid. În particular, el a vorbit despre ultimele acţiuni ale Guvernului, despre deciziile adoptate în ultimele săptămîni. El a amintit că Guvernul cere investigarea concesionării Aeroportului Chişinău.
"Vreau să întreb: ce are aceasta comun cu protejarea lui Filat?! Raportul comisiei privind situaţia de la aeroport urmează a fi finalizat pe 6 noiembrie. Şi propun tuturor, inclusiv jurnaliştilor, să ţină mîna pe puls, indiferent dacă Guvernul va fi demis sau nu", a menţionat Streleţ.
După prezentarea raportului, timp de o oră, premierul a răspuns la întrebările deputaţilor. Acestea au vizat relaţiile cu partenerii externi, revendicările protestatarilor, activitatea Guvernului, precum şi acuzaţiile la adresa prim-ministrului.
Adăuga comentariu