Foto : tribuna.md |
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, susține că ministrul Transporturilor a emis o dispoziție prin care le-a interzis companiilor de transport să aducă oameni din raioanele țării în capitală, duminică. Potrivit politicianului, administratorii firmelor de transport au fost avertizați că li se va suspenda licența de activitate în cazul în care nu se vor conforma, notează NOI.md.
„Avem mesaje de la vreo 10 raioane – Orhei, Hîncești, Ceadîr-Lunga, Vulcănești, Drochia, Bălți. Contractele au fost deja achitate, iar transportatorii au început să refuze, pentru că au fost avertizați că pot să le fie suspendate licențele. Celor de la Ministerul Transporturilor le spun următoarele: vreți să venim la voi la Minister? Liberalului Chirinciuc: vreți să vă luăm pe sus? Nu vă jucați cu focul!”, a precizat Dodon.
Socialistul a explicat ce măsuri vor fi întreprinse în cazul în care Ministerul va continua să facă presiuni. „Dacă ne blocați cu autobuzele, o să venim cu transportul privat, dar asta înseamnă 6000 de automobile. Chiar e nevoie să blocăm transportul în Chișinău în zi de duminică?”, a adăugat Dodon.
Politicianul a mai anunțat că în timpul protestului din această duminică, pe bulevardul Ștefan cel Mare urmează a fi instalate circa 1000 de corturi.
Adăuga comentariu