|
Foto: totalmedia.md |
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, consideră că cooperarea economică este importantă pentru realizarea proiectelor regionale şi pledează pentru majorarea acestora. Opinia a fost exprimată marţi, la ceremonia de deschidere la Chişinău a sesiunii 45 a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), relatează Infotag.
Spicherul a subliniat necesitatea intensificării cooperării economice între ţările APCEMN, precizînd că integrarea proceselor economice reprezintă o modalitate de a transforma regiunea Mării Negre într-o zonă de stabilitate, prosperitate şi pace.
"Cooperarea economică între ţările din regiunea Mării Negre reprezintă o oportunitate valoroasă, care va aduce beneficii tuturor statelor din regiune, contribuind la stabilitatea şi prosperitatea regională", a menţionat Andrian Candu.
Potrivit lui, este necesar de sporit nivelul coordonării şi sincronizării activităţilor între APCEMN şi OCEMN, adică a calendarului de evenimente pe dimensiunea parlamentară şi guvernamentală.
"Recunoaşterea reciprocă a diplomelor universitare, serviciile de acordare a asistenţei medicale şi tehnice de urgenţă, de ajutor umanitar, lupta împotriva crimei organizate, a traficului de fiinţe umane sînt domeniile în care ţările APCEMN ar putea colabora mai intens. Proiectele de dezvoltare a infrastructurii transportului şi a sectorului energetic, inclusiv prin interconectarea Republicii Moldova la reţeaua energetică europeană şi construcţia şoselei de centură în jurul Mării Negre, trebuie să fie susţinute în continuare", a spus Candu, care este și preşedintele în exerciţiu al APCEMN.
În prima zi de lucru a sesiunii, participanţii, de asemenea, au discutat despre consolidarea statutului APCEMN, prin transformarea acestei organizaţii într-o instituţie parlamentară internaţională, cu drepturi depline. Acestea îi vor permite să răspundă eficient la schimbările şi provocările generate de situaţia internaţională şi de contextul regional.
În faţa deputaţilor a ţinut o cuvîntare şi preşedintele OCEMN, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Natalia Gherman, care le-a urat participanţilor activitate fructuoasă. În cadrul şedinţei, miercuri, Moldova va transmite preşedinţia în APCEMN şi OCEMN României, conform principiului rotaţiei.
Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, creată în 1993, numără 12 state membre – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia, Serbia şi Ucraina.
Adăuga comentariu