X 
Cutremure stiri: 502

PIB-ul Moldovei a crescut cu aproape 5 la sută

16 dec. 2014,, 08:15   Economie
2979 0

Foto: ziuaveche.ro

Produsul intern brut al Moldovei în primele 9 luni ale anului 2014 s-a ridicat la 81 de miliarde 722 milioane de lei în prețuri curente, înregistrînd o creștere în termeni reali cu 4,7%, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2013, relatează NOI.md.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în trimestrul III din 2014 produsul intern brut, pe seria brută, a înregistrat o creștere cu 5,9% față de trimestrul III din 2013; pe seria ajustată sezonier creșterea a constituit 5,7%. Comparativ cu trimestrul II din 2014, PIB-ul, pe seria ajustată sezonier, a fost, în termeni reali, mai mare cu 3,6%. În urma revizuirii seriei ajustate sezonier, produsul intern brut a scăzut în trimestrul I din 2014 cu 0,8% față de trimestrul IV din 2013 și a crescut în trimestrul II din 2014 cu 2,4% față de trimestrul I din 2014.

În primele nouă luni ale anului 2014, PIB-ul, pe seria brută, a cifrat 81722 milioane de lei, prețuri curente de piață și a crescut, comparativ cu același interval din anul 2013 cu 4,7%.

Valoarea adăugată brută produsă în sectorul de bunuri s-a majorat, în ianuarie-septembrie curent, cu 6,8% în raport cu perioada respectivă a anului anterior, influențînd pozitiv (+1,7%) evoluţia PIB-ului. Valoarea adăugată brută produsă în agricultură, economia vînatului, silvicultură, pescuit, piscicultură și industrie a depășit realizările perioadei respective a anului precedent respectiv cu 8,2% și 5,6%. Contribuţia sectorului de bunuri la formarea produsului intern brut a constituit în perioada de referință 26,7%.

Valoarea adăugată brută produsă în sectorul de servicii s-a majorat comparativ cu perioada respectivă a anului precedent cu 4,8%, contribuind la sporirea PIB-ului cu 2,8%. Valoarea adăugată brută din construcții a crescut cu 11,4%, urmată de comerţul cu ridicata şi cu amănuntul (+6,2%), transporturi și comunicații (+4,5%) și „alte activități de servicii” (+3,5%). Din „alte activități de servicii” majorări s-au produs pentru activitățile hoteluri și restaurante (+3,8%), activități financiare (+5,7%), tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de servicii prestate întreprinderilor (+6,2%) și alte activități de servicii colective, sociale, personale și servicii acordate gospodăriilor particulare de către personalul angajat (+12,1%). Creșteri ușoare ale valorii adăugate brute s-au înregistrat pentru administrația publică (+0,6%) și sănătate și asistență socială (+0,8%). Reducere a valorii adăugate brute s-a produs în învățămînt (-2,7%). Contribuţia sectorului de servicii la formarea PIB-ului a constituit în perioada de referinţă 59,9%. O contribuție pozitivă asupra creșterii produsului intern brut au avut-o impozitele pe produse (+0,3%), a căror pondere la formarea PIB-ului a fost de 15,7% și care au înregistrat o creștere a volumului lor cu 1,6%.

Consumul final a fost în creştere cu 1,9% în raport cu perioada respectivă a anului precedent, influențînd pozitiv (+2,1%) sporul PIB-ului. Creşterea a fost condiţionată de majorarea cu 2,3% a consumului final al gospodăriilor populaţiei. Formarea brută de capital fix a depăşit cu 9,4% realizările perioadei respective a anului precedent, contribuind în perioada de referinţă cu 24,2% la formarea produsului intern brut și cu 2,1% la creșterea acestuia. Exporturile de bunuri şi servicii s-au majorat cu 3,2%, în timp ce importurile de bunuri şi servicii s-au diminuat cu 0,3% faţă de perioada respectivă a anului precedent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав