X 
Cutremure stiri: 502

Încasările Regiei Transport Electric s-au dublat

12 iul. 2014,, 12:00   Societate
4963 0
Foto : noi.md
Veniturile parcurilor de troleibuze şi autobuze din capitală au crescut considerabil, în ultimele zile, notează publika.md.

Asta după ce şoferii microbuzelor de rută au intră în grevă, în această săptămînă, fiind nemulţumiţi de controalele efectuate de poliţiştii de patrulare.

Potrivit administraţiei Regiei Transport Electric, venitul zilnic al întreprinderii practic s-a dublat, faţă de zilele obişnuite, depăşind 700 de mii de lei.

"Dacă într-o zi obişnuită venitul este de circa 320.000 de lei, acum acesta a crescut de aproximativ două ori. Mulţi pasageră însă călătoresc gratuit, pensionarii, persoanele cu nevoi speciale", a spus şeful Regiei Transport Electric Chişinău, Gheorghe Morgoci.

Beneficii de pe urma grevei şoferilor de microbuze a avut nu doar Regia Transport Electric, dar şi Parcul Urban de Autobuze din capitală. Astfel, încasările zilnice au crescut de aproape trei ori, iar fluxul de călători pe unele linii s-a majorat în aceste zile de peste cinci ori, spune directorul întreprinderiii, Iacob Capcelea.

Precizăm că greva şoferilor de microbuze a început cu cîteva zile în urmă, după ce controalele inspectorilor de patrulare s-au înteţit, iar tot mai mulţi conducători auto s-au ales cu amenzi. Totodată, şoferii cer majorarea taxei pentru călătorie pînă la cinci lei. Conflictul dintre administratorii rutelor de microbuz şi autorităţile municipale nu a fost deocamdată soluţionat. Între timp, Primăria capitalei a suplinit rutele de transport public.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав