|
Foto : polit.ru |
Comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger, a legat gazoductul South Stream de comportamentul politic al Rusiei în privinţa conflictului din Ucraina. Într-un interviu pentru Frankfurt Allgemeine Sonntagszeitung (FAS), comisarul a comentat că discuţia a ajuns la un impas din cauza faptului că Rusia nu a vrut să accepte legislaţia energetică a UE şi pentru că situaţia din Ucraina a eclipsat totul.
"Vom continua discuţiile dacă partenerii ruşi aderă la practica juridică internaţională şi dacă sunt gata pentru o cooperare constructivă în baza reglementărilor noastre din domeniul energiei", a declarat Oettinger.
"În situaţia actuală, cu termenii specifici războiului civil din partea de est a Ucrainei şi fără recunoaşterea guvernului de la Kiev de către Moscova, cu siguranţă nu vom ajunge la o concluzie politică în negocierile noastre", a declarat acesta.
Gazoductul South Stream urmează să treacă pe sub Marea Neagră din Rusia în Bulgaria, unde va traversa ţara, avînd o secţiune spre Italia prin Grecia şi o secţiune către Austria prin Serbia, Ungaria şi Slovenia. Rusia a declarat că proiectul conductei de gaz are drept scop scoaterea Ucrainei din circuitul european.
Gazprom a comandat deja conductele pentru secţiunea din Marea Neagră, iar compania urmează să le amplaseze din toamnă, potrivit FAS.
Potrivit declaraţiilor făcute sîmbătă de CEO-ul Gazprom, Alexey Miller, Comisia Europeană nu a putut opri implementarea conductei de gaz South Stream, iar primele livrări de gaze ar ajunge în Bulgaria în decembrie 2015.
Cu cîteva zile în urmă, Comisia Europeană a cerut, în cadrul unei comunicări către Parlamentul European, oprirea proiectului conductei de gaz South Stream pînă la acordarea deplină cu legislaţia UE.
La sfîrşitul lunii aprilie, Rusia a demarat un proces împreună cu Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), împotriva Uniunii Europene, privind al treilea pachet de reglementări UE în domeniul energetic.
Adăuga comentariu