X 
Cutremure stiri: 502

Washington Post: Transnistria și Nagorno-Karabah – potențiale scîntei pentru noi conflicte

28 mar. 2014,, 00:55   Politică
6617 3
Foto: washingtonpost.com
După criza din Ucraina următorul punct fierbinte ar putea deveni Transnistria. Despre aceasta scrie în articolul său din The Washington Post editorialistul Adam Taylor, referindu-se la opinia comandantului forțelor NATO în Europa Philip Breedlove.

"Anexarea Crimeei de către Rusia" – astfel a calificat autorul alipirea Crimeei la Rusia, în rezultatul unui referendum - a reamintit, în opinia sa, un fapt ușor uitat și anume: în lume există multe "zone gri", teritorii disputate, statutul nesoluționat al cărora poate servi drept scînteie pentru un viitor conflict.

"Acum, cînd a devenit clar că Crimeea, din toate punctele de vedere (cu excepția recunoașterii internaționale) devine parte a Rusiei, în titlurile din presă apare o nouă zonă gri. Duminică, toate privirile (observatorilor) erau îndreptate spre partea opusă a Ucrainei, atunci cînd generalul NATO Philip Breedlove a declarat că Transnistria poate deveni în curînd un "punct fierbinte" - spune Taylor.

Potrivit autorului, există motive serioase de îngrijorare cu privire la Transnistria. "De exemplu, cetățenii din Transnistria s-au pronunțat clar pentru unirea cu Rusia. Potrivit rezultatelor votului din 2006, 96 % din populație au votat pentru a fi parte din Rusia, dar aceasta din urmă a refuzat. În discursul său de duminică Philip Breedlove a argumentat că Rusia are suficiente trupe în apropiere de granița de est Ucrainei, pentru ca în caz de adoptare a deciziei să ajungă rapid în regiunea transnistreană", - a subliniat el.

Totodată jurnalistul consideră că Transnistria este doar una dintre "zonele gri" formate după dezintegrarea Uniunii Sovietice. Articolul trece în revistă încă trei astfel de teritorii – Abhazia, Osetia de Sud și Nagorno-Karabah. "În aceste regiuni tensiunea a persistat ani de zile, dar rareori a ajuns pe primele pagini ale ziarelor în afara regiunii. Este un memento alarmant faptul că aceste zone gri, indiferent unde se află, pe teritoriul fostei Iugoslavii, în Marea Chinei de Est sau pe subcontinentul indian, au obiceiul de a reveni și a se face simțite", - rezumă The Washington Post.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав