X 
Cutremure stiri: 502

Leancă, INDIGNAT de afirmațiile lui Dodon

26 mar. 2014,, 15:52   Politică
6700 9
Foto: noi.md
Declarațiile liderului socialiștilor, Igor Dodon, potrivit cărora autoritățile ar pregăti un atac militar împotriva Găgăuziei sau Transnistriei a trezit nemulțumirea premierului Iurie Leancă, care a infirmat aceste zvonuri în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului. Leancă l-a acuzat pe Dodon de dezinformare și i-a recomandat să se abțină de la declarații care ar putea destabiliza situația.

„Dodon a lansat o campanie de dezinformare premeditată precum că autoritățile pregătesc ceva împotriva Găgăuziei. Domnule Dodon, nimeni nu pornește niciun fel de acțiuni militare, totul se încadrează în cîmpul legal. Nimeni nu intenționează, cum spune dînsul, să-i transforme pe băieții de la țară în carne de tun. Dacă Dodon este atît preocupat de ce se întîmplă în țară, nu am văzut nicio reacție a dînsului privind manevrele militare din Transnistria”, a precizat Leancă.

În context, premierul a făcut un apel la adresa tuturor politicienilor să nu lanseze declarații publice care ar putea tensiona starea de lucruri.

Replica lui Leancă a venit după ce Igor Dodon a menționat pe o rețea de socializare că guvernarea ar pune la cale acțiuni militare împotriva Găgăuziei sau Transnistriei.

Menționăm că astăzi reprezentanții Ministerului Apărării au infirmat zvonurile privind recrutarea rezerviștilor. Aceștia au explicat că are loc procedura obișnuită de înregistrare a ofițerilor în rezervă, care se desfășoară în fiecare an.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав