X 
Cutremure stiri: 506

Burgudji: Știrea despre crearea armatei găgăuze este o nouă provocare la adresa noastră

19 mar. 2014,, 11:18   Societate
3657 0
Foto: vedomosti.md
„Informația apărută în unele instituții mass-media privind intenția Găgăuziei de a-și crea propriile forțe armate pentru a „riposta atacurilor Chișinăului” nu este pur și simplu o informație eronată, ci o adevărată provocare cu scopul de a forma la locuitorii Moldovei o imagine negativă a «găgăuzului-monstru»”, a declarat pentru NOI.md deputatul Adunării Populare a Găgăuziei Ivan Burgudji.

Interlocutorul a explicat că, în cadrul recentei sesiuni a legislativului local, deputații au menționat că, odată cu încălzirea vremii, este necesară reluarea activității gărzilor populare pentru menținerea ordinii publice, precum și activitatea așa-numitelor „gărzi populare verzi”, care îi vor ajuta pe pădurari să lupte cu braconierii, să prevină cazurile de incendiere a vegetației uscate. De asemenea, deputații găgăuzi au discutat despre reluarea activității posturilor de patrulare la intrarea în orașele autonomiei, cu condiția că direcția locală de interne va dispune de suficiente resurse.

„Doar despre asta s-a discutat! Nu s-a vorbit despre armată. Care armată? Avem destule probleme serioase și nu avem cînd să ne ocupăm cu prostii. Avem pretenții față de autoritățile centrale, însă în niciun caz nu le considerăm imbecile și capabile să trimită aici trupe pentru a „potoli” locuitorii din autonomie. Încep lucrările agricole de primăvară – iată care sînt preocupările noastre. Îi rugăm pe jurnaliști să înceteze a spune intenționat minciuni societății”, a încheiat discuția Ivan Burgudji.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав