X 
Cutremure stiri: 506

Kremlinul elaborează un plan de dezmembrare a Ucrainei - ziar

30 dec. 2013,, 00:44   Externe
14204 13
Foto: nr2.ru
Serviciile speciale ruse elaborează un plan pentru a dezmembra Ucraina și a include unele regiuni în Federația Rusă.

Despre aceasta o influentă publicație de la Kiev, "Zerkalo nedeli".

"În Rusia capătă o influență tot mai mare ideea privind imposibilitatea, dar și inutilitatea de a menține întreaga Ucraină în zona sa de influență. Ucraina, "bolnavă" de revoluție națională și libertatea gîndirii, infecție care se poate răspîndi de la Kiev la Moscova. Este cunoscut faptul că metoda cea mai sigură de a lupta cu gangrena, iar o revoluție pentru Kremlin este anume o gangrenă, este amputarea părților infectate. Apare tentația de a tăia regiunile vestice bolnave de naționalism, pînă cînd ele nu au infectat Ucraina în întregime", - spune publicația.

"Ideea, în general, nu este nouă. Fostul ministru al Afacerilor Interne al Imperiului Rus Piotr Durnovo, care a salvat guvernul țarist în cele mai grele luni ale anului 1905, afirma ceva asemănător. Prezicînd destul de exact în nota din februarie 1914 rezultatele primului război mondial, el a argumentat inoportunitatea alipirii Galiției: "Așa-numita mișcare ucraineană sau mazepistă acum nu este teribilă, dar nu trebuie să-i dăm voie să crească, mărind numărul de elemente ucrainene neliniștite, căci în această mișcare se află, fără îndoială, germenii extrem de periculoși ai separatismului ucrainean, care în condiții favorabile ar putea căpăta dimensiuni complet neașteptate" , - amintește ziarul.

"În general, ideea celor trei Ucraine este recunoașterea fără rezerve a succesului proiectului ucrainean, căci integrarea deplină în Rusia astăzi este oferită doar pentru cele trei regiuni estice ( Donețk , Lugansk, Harkov) și Crimeea, Ucraina Centrală și de Sud ar trebui să mențină starea de stat tampon, formal independent, așa-numita Ucraina Rusă, iar cinci regiuni vestice pot merge unde doresc. De exemplu, să devină o zonă neutră sau poate chiar - în NATO și UE . Un fel de iad, purgatoriu și paradis. Dar încă 15-20 de ani în urmă pentru Ucraina de Vest se propunea statutul de tampon, iar aparenența restului țării la Rusia nu trezea nici o îndoială la Moscova", - amintește ziarul.

"Înrăutățirea situației economice va împinge Kremlinul spre acțiuni. Pentru că mîine poate fi prea tîrziu . În orice caz, anume anul 2014 va fi unul cheie n adoptarea deciziilor corespunzătoare", - avertizează "Zerkalo nedeli".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав