|
Foto: rambler.ru |
„
Creşterea în Moldova, în perioada ianuarie-septembrie, a PIB-ului cu 8% faţă de perioada similară a anului precedent reflectă situaţia reală a economiei republicii”, consideră vicedirectorul Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme, doctorul în economie Elena Gorelova.
Solicitată de „Infotag”, analista a comunicat că această cifră, posibil, este puţin mărită în legătură cu modificarea metodologiei de calcul a PIB-ului pe trimestre a Biroului Naţional de Statistică, începînd cu 2013.
„Dar 8% de creştere a PIB-ului la finele a nouă luni este un indice destul de real”, a constatat analista, subliniind că la finele anului creşterea indicelui principal al macroeconomiei şi celui al microeconomiei va constitui, după cum prognozau experţii FMI şi BM, 5,5%.
În opinia economistei restabilirea intensivă a agriculturii republicii după seceta din 2012 este principalul factor al creşterii PIB-ului.
„Dacă trimestrele trei şi patru ale 2012 s-au încheiat cu un indice negativ, atunci voi reaminti că anul acesta tempourile creşterii economiei au constituit în primul trimestru 3,5%, în al doilea – 6,7% şi în al treilea – deja 12,9%. În baza altor caracteristici indirecte – volumul mărfurilor, producerea industrială, astăzi, economia Republicii Moldova cu adevărat se dezvoltă dinamic”, a conchis Gorelova.
Adăuga comentariu