X 
Cutremure stiri: 506

Expert-Grup: O creştere a PIB-lui în primul trimestru de 3,5% confirmă primele semne ale redresării economice

16 iul. 2013,, 12:36   Economie
2172 0
Foto: wall-street.ro
O creştere anuală a PIB-lui de 3,5% în primul trimestru confirmă primele semne ale redresării economice de la începutul anului curent.

Potrivit "Infotag", cu referire la cele relatate la ultimului număr al publicaţiei "Realitatea Economică", editată de Grupul Analitic Independent "Expert Grup", indicele compozit anticipator (ICA), actualizat pentru mai 2013, prezintă o revigorare minoră a economiei, susţinută în principal de o expansiune dinamică a creditării, remitenţelor şi a consumului.

"În mai, volumul total al creditelor noi a crescut cu 19,2%, imediat după o creştere masivă de 24,8% în aprilie. Principala contribuţie a avut-o expansiunea creditării în monedă naţională pentru companii, care a crescut cu 60,5%, în timp ce creditele în valută străină acordate companiilor s-au redus cu 33,9%. În perioada ianuarie-mai, totalul remitenţelor a înregistrat o creştere robustă de 10,6%, cu o creştere a ponderii transferurilor din Rusia şi o scădere a ponderii celor din UE. În mai masa monetară aflată în circulaţie a crescut cu 24,5% f-a-p, o creştere impresionantă, dar şi periculoasă în acelaşi timp. Pe de o parte, această situaţie denotă o redresare a consumului, iar pe de altă parte creează presiuni inflaţioniste pe termen lung", - susţin experţii.

Specialişti de la Expert-Grup spun că, "pe partea negativă, portofoliile băncilor rămîn afectate de o pondere destul de mare a creditelor neperformante (12,9% în mai, de la 12,6% în aprilie) şi exporturile rămîn volatile. Mai mult decît atît, problemele financiare nerezolvate de la Banca de Economii şi litigiile juridice dintre acţionarii Moldova Agroindbank pun în pericol stabilitatea sectorului bancar".

"Mai mult, anomaliile climatice recente ar putea afecta redresarea sectorului agricol aşteptată pentru anul curent, ceea ce ar putea avea urmări directe asupra creşterii economice. Prin urmare, orice intenţii de majorare a previziunilor privind creşterea PIB-ului în anul curent, care de obicei sînt tentante pentru oficiali, trebuie tratate cu maximă precauţie", - consideră experţii .

Expert-Grup mai constată că, prin urmare, o provocare majoră cu care se confruntă banca centrală este menţinerea stabilităţii preţurilor pe fondul persistenţei lichidităţilor abundente din economie.

"Este important ca acest risc să fie abordat şi de alte instituţii de resort (de ex. Ministerul Economiei) care, prin eforturi comune, ar trebui să îmbunătăţească climatul de afaceri pentru a canaliza masa monetară spre activităţi investiţionale", - consideră experţi.

Ministerul Economiei şi Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă la o creştere de 3,5% a economiei Moldovei în 2013. La fel ca şi oficialităţile moldovene, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare anticipează o creştere a economiei Moldovei cu 2,5% în 2013, Banca Mondială - 3%.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав