Congresul va avea loc pe data de 6 octombrie. Nemulțumirea avocaților din Moldova este generată de faptul că magistrații de la Curtea de Apel au respins timp de două luni circa 98% dintre recursurile înaintate de apărători.
Potrivit Raportului grupului de lucru pentru monitorizarea situației la Curtea de Apel Chișinău, judecătorii de la această instanță au examinat în această perioadă 229 de recursuri. Cele mai multe, adică 200, au fost depuse de avocați. Magistrații au admis doar 4 dintre ele, iar 196 au fost respinse.
În același timp, procurorii au înaintat 29 de recursuri, iar judecătorii au admis 9 și, respectiv, au respins 20.
Perioada de referință este 29 iunie - 14 iulie.
Raportul a fost prezentat în cadrul Adunării Generale a Baroului Chișinău, care a avut loc luni.
Adăuga comentariu