Autorizînd televiziunile să filmeze semnarea legilor în biroul său din Palatul Elysee, președintele "a dorit să confere toată solemnitatea necesară acestui moment", a asigurat secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul, Christophe Castaner.
În Franța, invitarea televiziunilor este o practică neobișnuită pentru o astfel de formalitate juridică, amintind de ceremoniile, cel puțin teatrale, de promulgare a unor legi mediatizate de liderii de la Casa Albă, notează France Presse.
Gestul său a stîrnit imediat comentarii în social media, ai căror utilizatori au făcut paralele cu președintele american Donald Trump.
"Președintele nostru Macron într-o stare foarte 'trumpiană' ", a scris un utilizator pe Twitter. "Macron se preface că e Donald Trump. Pentru cine e o veste proastă? Pentru el sau pentru noi?" — a comentat un altul.
Prevederile promulgate vineri, adoptate de legislativ la începutul lui august, vizează ridicarea standardelor morale în politică, unul din marile proiecte ale lui Macron, ales președinte într-un context în care responsabili politici de pe întregul eșichier erau afectați de scandaluri. Între altele, ele interzic angajarea rudelor, subiect care l-a costat scump pe candidatul dreptei la prezidențiale dat inițial favorit în alegerile din primăvară, Francois Fillon.
Adăuga comentariu