X 
Cutremure stiri: 502

Parlamentul a refuzat să desfăşoare audieri referitor la situaţia lui Șevciuk

13 iul. 2017,, 14:30   Politică
2212 0

Parlamentul Moldovei a refuzat din nou să desfăşoare audieri referitor la situaţia fostului lider transnistrean, Evghenii Şevciuk. Iniţiativa în acest sens a venit din partea preşedintelui fracţiunii Partidului Liberal Democrat, Tudor Deliu, în şedinţa de joi a legislativului.

"Cerem repetat să fie invitat în parlament directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate şi viceprim-ministrul pentru Reintegrare, ca să ne prezinte informaţii în acest sens. Evghenii Şevciuk umblă prin Chişinău, presa scrie diferite istorii legate de el, iar poliţia spune că nu ştie unde acesta se află. Este o situaţie anormală. Vreau să vă amintesc, domnilor deputaţi, că tuturor vă este interzisă intrarea în Transnistria. Acest lucru a fost şi atunci cînd aşa-numit preşedinte în regiune era Şevciuk", a spus Deliu.

El a fost susţinut de preşedintele Comisiei parlamentare pentru apărare, securitate şi ordine publică, Roman Boţan. Deputatul a menţionat că în ajun Comisia s-a întrunit în şedinţă închisă pe marginea acestui subiect.

"Vreau să vă spun că situaţia este destul de serioasă. Avem ce discuta. sînt de acord că trebuie să desfăşurăm asemenea audieri la şedinţa plenară", a spus Boţan.

Împotriva propunerii a venit preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov.


"A devenit deja o tradiţie proastă să discutăm în Parlament tot ce se întîmplă în ţară. Avem mult de lucru la sfîrşit de sesiune, trebuie să ne concentrăm pe adoptarea legilor, dar nu pe discutarea diferitor probleme", a spus Diacov.

Majoritatea parlamentară a votat împotriva desfăşurării audierilor.

În acelaşi timp, Parlamentul a acceptat propunerea Partidului Socialiştilor de a audia ministerul Educaţiei în privinţa organizării sesiunii de Bacalaureat 2017. audierile vor avea loc în şedinţa Parlamentului, săptămîna viitoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав