X 
Cutremure stiri: 506

NATO are tot respectul pentru statutul de neutralitate al RM

8 feb. 2017,, 08:30   Politică
5070 16

Consilierii lui Igor Dodon și cei ai oficiului NATO vor efectua o expertiză pentru ca consta dacă prevederile acordului de parteneriat al Republicii Moldova cu NATO corespunde prevederii constituționale privind neutralitatea țării noastre.

NATO respectă statul de neutralitate al Republicii Moldova, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o în comun cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

"NATO respectă întru totul suveranitatea tuturor statelor și acestea sunt în drept să decidă să adere sau nu la o alianță sau alta. NATO respectă statutul de neutralitate stipulat în Constituția Republicii Moldova", a declarat funcționarul NATO.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care se află într-o vizită oficială la Bruxelles, a declarat că, în cadrul discuțiilor cu secretarul general adjunct al NATO, părțile au examinat inițiativa lui privind semnarea unei declarații de către Alianța Atlanticului de Nord și Republica Moldova, privind recunoașterea neutralității țării noastre. Igor Dodon a declarat că s-a ajuns la înțelegerea ca,"în timpul apropiat, să aibă loc consultări în această chestiune la nivel de experți din cadrul aparatului președintelui și ai oficiului NATO, care vor stabili dacă actualul acord de parteneriat al Republicii Moldova cu NATO corespunde sau nu în măsură deplină stipulării constituționale privind statutul de neutralitate.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав