Liderul PL,
Mihai Ghimpu, a propus crearea unei comisii parlamentare de anchetă care să examineze declarațiile lui Dodon, pe care le consideră anticonstituționale. Totodată, acesta a cerut și procurorului general să investigheze cazul. „Dodon a declarat că autoritățile de la Chișinău trebuie să-și ceară scuze de la separatiștii de la Tiraspol pentru «războiul civil» din anul 1992. Cum este posibil ca un președinte de țară să facă astfel de declarații?”, s-a indignat Ghimpu.
În replică, deputatul PSRM Vlad Batrîncea i-a sugerat liderului PL să manifeste o atitudine mai respectuoasă față de președintele ales. „Cred că alegătorii v-au dat o apreciere justă la alegeri – 1%. Deprindeți-vă că sînteți o minoritate și deprindeți-vă să respectați opinia majorității și să aveți stimă față de un președinte ales constituțional, de către întreg poporul Republicii Moldova”, a declarat Bătrîncea.
„Eu vorbesc despre declarațiile unui președinte ales care a sfidat toată societatea, mamele și copiii care și-au pierdut soții și tații în război”, a declarat Ghimpu.
În discuție a intervenit și președintele de onoare al PD,
Dumitru Diacov, care a precizat că formarea acestei comisii este prematură, întrucît Igor Dodon încă nu a fost învestit în funcție. Democratul a dat de înțeles că polemica dintre socialiști și liberali nu-și are locul în Parlament.
„Înțelegem că, atunci cînd domnul Ghimpu face o declarație în Parlament, asta e un cadou pentru socialiști, pentru că ei ies imediat și fac o declarație și mai aprinsă. Noi înțelegem această situație, dar domnul Dodon încă nu a intrat în funcție și noi deja facem comisie. El a făcut, probabil, din inerție această declarație, ieșind din campania electorală. Cu multe dintre declarații nici eu nu sînt de acord. De mîine el va fi președinte o să-și asume o altă responsabilitate. Să urmărim următoarele declarații”, a precizat Diacov.
După mai multe intervenții, deputații au decis să amîne pentru ziua de mîine examinarea propunerii din partea PL.
Adăuga comentariu