Proiectul prevede refuzul Republicii Moldova de a participa la Acordul, semnat la 14 februarie 1992.
Autorul proiectului Ministerul Economiei și Infrastructurii motivează această decizie, prin dorința de a aduce legislația moldovenească în conformitate cu normele europene.
În proiect este menţionat faptul că acest lucru este necesar pentru implementarea proiectului de interconectare a rețelelor electrice ale Moldovei cu România. "În contextul realizării proiectului de interconectare a rețelelor electrice dintre Moldova și România, obiectivele și condițiile Acordului de coordonare a relațiilor interstatale în domeniul energiei electrice ale țărilor CSI nu corespund priorităților Republicii Moldova în domeniul securității energetice", este subliniat în document.
Potrivit proiectului, în cazul în care documentul va fi reziliat de către Republica Moldova, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va trebui să informeze Consiliul Electroenergetic al CSI despre acest lucru.
După 12 luni, decizia va intra în vigoare automat. Moldova nu participă la reuniunile Consiliului Electroenergetic CSI din anul 2016. În anul 2018 preşedintele Consiliului, Igor Kuziko, a vizitat Chișinăul, pentru a discuta cu autoritățile moldovenești cooperarea în continuare în sectorul energetic. Despre rezultatele vizitei nu a fost comunicată nicio informație.
Adăuga comentariu