X 
Cutremure stiri: 506

Economia Europei a intrat oficial în recesiune

9 iun. 2023,, 02:00   Economie
2862 0

Economia zonei euro a fost în recesiune tehnică în primele trei luni ale acestui an, potrivit cifrelor revizuite publicate joi de Eurostat.

Statisticile arată că PIB-ul zonei euro s-a contractat atît în primul trimestru din 2023, cît şi în ultimul trimestru din 2022, transmite digi24.ro

Oficiul european de statistică Eurostat a anunţat iniţial că economia zonei euro a stagnat (0%) în ultimul trimestru din 2022, comparativ cu trimestrul precedent şi a înregistrat o creştere de 0,1% în primul trimestru din 2023.

Conform datelor revizuite publicate joi de Eurostat, PIB-ul zonei euro a înregistrat două trimestre consecutive de scădere cu 0,1%. Definiţia tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de contracţie a Produsului Intern Brut, potrivit Agerpres. Această revizuire semnificativă se explică în primul rînd prin noile date referitoare la evoluţia economiei germane, prima economie europeană, care arată că aceasta a intrat la rîndul său în recesiune la începutul lui 2023, din cauza dificultăţilor înregistrate de sectorul industrial. „Economia europeană este într-o fază de stagnare” Cele mai recente cifre ridică semne de întrebare cu privire la perspectivele pentru întregul an 2023.

La mijlocul lunii mai, Comisia Europeană miza pe o creştere de 1,1% în 2023, pentru cele 20 de state care fac parte din zona euro. Această cifră pare acum una „optimistă”, apreciază economistul ING, Charlotte de Montpellier, care prognozează o creştere de doar 0,5% pentru întregul an. „Începînd din primăvară, toate datele au fost negative”, subliniază economistul, menţionînd în special datele privind producţia industrială germană şi noile comenzi.

Potrivit lui Charlotte de Montpellier, „economia europeană este într-o fază de stagnare şi a trecut cu greu iarna din cauza şocului energetic”. Chiar dacă cotaţiile la gaze şi petrol au scăzut în ultimele luni, explozia de anul trecut a preţurilor a avut un impact important asupra încrederii gospodăriilor care şi-au redus consumul. Economia europeană este afectată de asemenea de creşterea dobînzilor de referinţă de către Banca Centrală Europeană, care reduce cererea de credite şi frînează investiţiile, în special în sectorul imobiliar, antrenînd o scădere a activităţii în construcţii. Încetinirea economică constatată în SUA şi revenirea sub aşteptări în China afectează de asemenea exporturile europene.

8
1
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав