Tot aici, vor fi instalate peste 50 de corpuri de iluminat. Deși proiectul este unul de amploare, responsabilii de la Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) spun că vor face tot posibilul să dea în exploatare sectorul pînă la sfîrșitul anului 2025.
Potrivit autorităților, porțiunea șoselei Balcani pînă la strada Pietrăriei este traversată zilnic de aproximativ 40 mii de mașini, iar după modernizare drumului ambuteiajele practic vor dispărea în această zonă.„În primul rînd aduce un plus de siguranță, nu mai sînt puncte de conflict. Nu se mai așteaptă ca un anumit transport să vireze la stînga, acesta are banda dedicată.
În planurile noastre mai avem construcția a trei noduri rutiere, acesta este unul din noduri, următorul va fi amenajat la intersecția cu strada Petricani și accesul către Ghidighici. Și al treilea nod este accesul către Grătiești”, a spus directorul adjunct al ASD, Serghei Gălușcă, transmite Noi.md cu referire la Moldova 1.
Pînă acum au fost defrișați copaci, a fost scos stratul fertil și executat terasamentului din argilă. Totodată, au fost construite podețele pe drumul de acces către zona industrială „Pruncul".
Proiectul este finanțat din Fondul Rutier. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 175 milioane de lei, iar lucrările urmează a fi finalizate pînă la sfîrșitul anului 2025.
Adăuga comentariu